Cum imi petrec timpul liber

             După ce orele de curs s-au terminat şi ajung acasă, principala mea grijă este să învăţ şi să-mi fac temele. Timpul care îmi rămâne după ce aceste activităţi sunt încheiate îl dedic în principal cititului şi practicării unui sport. Deşi nu sunt un împătimita a jocurilor pe calculator, uneori mai petrec şi puţin timp cu prietenii jucând un joc în reţea.                                                                                                                                                      Cea mai mare plăcere a mea este cititul, activitate care în timp a devenit o pasiune. Primele cărţi pe care le-am citit cu mare plăcere sunt cele scrise de Dostoievski si Agatha Christie.

           O altă metodă plăcută de a-mi petrece timpul liber este practicare unui sport. În clasa a 9 a am practicat dansuri la clubul şcolar din S.N.V.L. Aici mi-am făcut mulţi prieteni şi am înţeles ce înseamnă munca de echipă. Dansul este un sportplacut, mai ales pentru noi fetele. Totodată am înţeles ce important este fairplayul într-o activitate sportivă. Anul trecut m-am înscris la cursul de dansuri la echipa "The sky" .  De atunci, de 2 ori pe săptămână, sunt nelipsit de la orele de dans. Cred că voi continua şi pe viitor să practic un sport, deoarece este metoda ideală de relaxare şi de consolidare a sănătăţii fizice şi mentale.

         Uneori, - în special în zilele ploioase, atunci când nu citesc -, îmi petrec timpul liber în faţa calculatorului. Cu ajutorul calculatorului vizionez filme, iar de câteva luni mai folosesc calculatorul şi în special internetul pentru a comunica şi a mă juca cu prietenii. Pentru toate acestea folosesc reţeaua de socializare facebook, iar jocul meu preferat este Farm Ville, un joc în care am rolul unui fermier şi mă ocup de diversele activităţi întâlnite în viaţa de zi cu zi ale unui fermier. Găsesc acest joc deosebit de educativ, distractiv şi relaxant.

Iată pe scurt principalele modalităţile în care aleg eu să-mi petrec timpul liber.

                  
    
                     Timpul liber trebuie folosit in scopuri utile, asta doar daca iti doresti sa progresezi....

al doilea razboi mondial test http://learningapps

limba romana test http://learningapps

test de evaluare online

Traditii si obiceiuri pentru sarbatorile de iarna in Romania

           Sarbatorile si obiceiurile populare, grupate in preajma solstitiului de iarna (20 decembrie - 7 ianuarie), poarta numele generic de sarbatori de iarna. Perioada este deschisa si inchisa de sarbatori prefatate de ajunuri, atat Craciunul, cat si Boboteaza, si intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. principalele sarbatori ale ciclului de iarna - Craciunul, Anul Nou, Boboteaza - au functionat de-a lungul vremii ca momente independente de innoire a timpului si de inceput de an.     Romanii folosesc, pe langa calendarul oficial, recunoscut de stat si Biserica, un calendar neoficial - calendarul popular - creat de popor si transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial si de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe saptamani si luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arat si semanat, pentru petit si logodit, pentru mostenirea stramosilor sau aflarea ursitei etc. Sarbatorile si obiceiurile populare, care au loc in decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixa sau mobila, dedicate divinitatilor calendaristice, oamenilor, animalelor, pasarilor, plantelor, fenomenelor terestre si cosmice sunt cunoscute si respectate, in unele zone etnografice, pana astazi. Unele au preluat numele sfintilor crestini, altele nu au nici o legatura cu crestinismul ("Caloianul", "Paparuda", "Dragaica" etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Craciunul, de crestinismul carpatic. Divinitati mostenite de la substratul autohton, trac si greco-dac, cele imprumutate si similate de la greco-romani si popoarele orientale, cat si creatiile mitice stramosesti si romanesti alcatuiesc un original panteon.
           Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun - si cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt surprinse lucrand (torc sau tes) in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in aceasta zi este substitut al zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost simbol al vegetatiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat in iarna. ·         Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. ("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.
·         Craciun este un zeu solar, de origine indo-europeana, specific teritoriilor locuite de geto-daci, indentificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, crestinii sarbatoreau Anul Nou in ziua de Craciun. Determinativul de "mos" arata varsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca, impreuna cu timpul calendaristic, la Anul Nou. In legatura cu Mos Craciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Craciun se opune sau impiedica nasterea pruncului crestin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia inseamna moartea Mosului. Traditiile contemporane despre "sfantul" Craciun, despre Mosul "darnic si bun", "incarcat cu daruri multe" sunt influente livresti care au patruns in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat. Sarbatorile de Craciun dureaza, in sens restrans, trei zile (25-28 decembrie), sau, in sens larg, 19 zile (20 decembrie - 7 ianuarie).
           Pomul de Craciun este un brad impodobit, substitut al zeului adorat in ipostaza fitoforma, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna, sinonim cu Butucul de Craciun. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a "Mosului", numit, in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de la oras la sat, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerarii Butucului (zeul mort) in noaptea de Craciun, simbolizand moartea si renasterea divinitatii si a anului la solstitiul de iarna, Obiceiul a fost atestat la romani, aromani, letoni si sarbo-croati.
CRÃCIUNUL - Nasterea Domnului (25 Decembrie )
Dumnezeu, vazand ca neamul omenesc este asuprit de diavol, S-a milostivit si L-a trimis pe Arhanghelul Gavril sa vesteasca Fecioarei Maria nasterea, prin puterea Duhului Sfant, a Fiului lui Dumnezeu, facut om, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu s-a nascut intr-o pestera din Bethleem si a fost pus, infasat, de catre Nascatoarea de Dumnezeu, in ieslea dobitoacelor, El Cel care venise sa ne mantuiasca pe toti de pacatele noastre. Nasterea unui mare Imparat fusese prorocita de mult de Vrajitori, care spuneau ca "Stea din Iacov va rasari si va zdrobi stapaniile lui Moab". Trei magi, cunoscand aceasta prorocire, cercetau cand o sa apara aceasta stea si cand au vazut steaua lui Hristos au urmat-o si, cazand in genunchi, I s-au inchinat Lui si I-au adus daruri, aur, tamaie si smirna. Irod, imparatul iudeilor, temandu-se ca va pierde tronul prin nasterea lui Mesia, a poruncit ca toti pruncii din Bethleem sa fie ucisi. Asa au murit 14.000 de copii, dar Iosif si Maria au reusit sa-L salveze pe Fiul Domnului, vestiti de un inger, figund in Egipt. Dumnezeu s-a facut om pentru a nu ne mai vedea cazuti in rele si nenorociri, pentru mantuirea pacatelor noastre. Craciunul, ziua Nasterii Domnului Iisus Hristos, este cea mai mare sarbatoare a crestinismului.
COLINDELE
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pâna la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. În orase întâlnim colindatori odata cu lasarea serii si pâna în miez de noapte. Cu traista dupa gât, cu bâta în mâna si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate:

"Buna dimineata la Mos Ajun,
Ne dati ori nu ne dati",
De la Craciun si pâna la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneste la toate popoarele crestine.
Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra în casa în zilele Cracinului, cânta versuri religiose despre nasterea lui Isus: "Steaua sus rasare"; "În orasul Vitleem"; "La nunta ce s-a întâmplat"; "Trei crai de la rasarit".
VICLEIMUL
În unele locuri în noaptea Cracinului putem întâlni si cântarea religiosa cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta drama religioasa ne înfatiseaza misterul Nasterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati îmbracati în portul ostasilor romani, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si în unele parti o paiata.
Vicleimul apare la noi pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseana si se leaga de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania si Ungaria, a patruns la noi prin sasii din Transilvania. Din prima forma a Vicleimului, prezentarea magilor si dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor carturari, trei tipuri principale, în cele trei mari tinuturi: Muntenia, Moldova si Ardeal.
Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar si astazi, partea profana, jocul papusilor. Într-o cutie purtata de doi baieti este înfatisata gradina lui Irod si o parte din piata orasului. Mos Ionica, îngrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care satirizeaza întâmplari si obiceiuri prin care sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se sulemenesc. Vechi de tot, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar în palatele Domnitorilor tarii.
CAPRA
Începând cu Ignatul si sfârsind cu zilele Craciunului, prin alte parti începând cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia. Ca si în celelalte jocuri cu masti practicate în timpul sarbatorilor de iarna, si în jocul caprei si-au facut loc, pe lânga mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dând uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale în turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca îsi are originea în obiceiurile romanilor si elinilor: fie în jocurile si cântecele desfasurate în jurul altarelor pagâne de preotii sau cântaretii travestiti în dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza.

Dezastrul de la Bradford City

Meciul dintre Bradford City din localitate şi Lincoln City trebuia să fie doar prefaţa unei sărbători alături de fani. Gazdele câştigaseră divizia a treia din Football League şi odată cu trofeul au obţinut şi promovarea.

În minutul 40 au apărut primele semne ale incendiului, care pare să fi pornit de la maldărele de confetti şi resturi de hârtii adunate de-a lungul timpului între gradenele de lemn. Doar trei minute a durat până când flăcările au înghiţit un întreg sector al tribunei. Arbitrul a oprit jocul dar deja părţi din acoperiş dar şi majoritatea gradenelor erau mistuite de flăcări.

Fanii au luat cu asalt porţile de acces, iar poliţia şi chiar unii dintre jucători au ajutat la evacuare. Bilanţul a fost însă tragic: 56 de morţi (54 de fani ai gazdelor şi doi ai oaspeţilor) şi aproape 300 de răniţi. Printre victime s-a numărat şi cel mai vechi fan al lui Bradford, fost preşedinte al clubului. Sam Firth avea 86 de ani. Majoritatea celor care au murit erau fie adolescenţi, fie bătrâni, iar unii dintre ei au fost găsiţi încă aşezaţi pe locurile pe care le ocupaseră înainte de izbucnirea incendiului.

Cauza incendiului gigant a fost o banală ţigară. Gradenele din lemn, dar mai ales deşeurile acumulate sub ele au furnizat combustibilul ideal pentru propagarea flăcărilor.

Ancheta care a urmat acestei tragedii a stabilit că focul putea fi totuşi ţinut sub control dacă stadionul ar fi fost dotat cu extinctoare. Oficialii clubului nu au permis plasarea lor în tribună pentru că stingătoarele ar fi fost folosite de fani în altercaţiile cu galeriile rivale. Comisia de anchetă, condusă de sir Oliver Popplewell, a mai descoperit că toate căile de acces în tribune aveau porţile încuiate. Acestea au fost sparte fie de fani, fie de pompieri, pentru că nimeni din staff-ul clubului nu se afla acolo să le deschidă.

Norocul celor de la Bradford a venit de la o altă indicaţie pe care clubul a decis să nu o respecte. Majoritatea echipelor  aveau instalate garduri de peste 2 metri care despărţeau tribunele de suprafaţa de joc, nu însă şi gruparea din West Yorkshire. Fanii au reuşit astfel să folosească terenul pentru a se refugia şi nu s-au înghesuit prea mult la ieşirile din arenă.

Focul care a mistuit tribuna I a stadionului Valley Parade a dus la apariţia de noi reguli pentru arenele sportive. Astfel, din 1985 a fost interzisă montarea gradenelor de lemn pe stadioanele din Marea Britanie.

Solidaritatea din lumea sportului a intrat în acţiune la doar o zi de la dezastru. Sute de acţiuni caritabile şi de strângeri de fonduri au fost organizate peste tot în Anglia.

În total au fost strânse peste 3,5  milioane de lire sterline, iar Valley Parade a fost renovat şi redeschis în vara lui 1986. Acum, stadionul lui Bradford este o arenă modernă. Are 25.000 de locuri, toate pe scaune de plastic ignifug de ultimă generaţie. Gradenele de lemn au rămas doar amintire. Două dintre ele, arse pe jumătate în incendiul din 1985,  alcătuiesc o cruce gigant, ridicată în memoria celor 56 de victime care şi-au pierdut viaţa în tragicul incendiu din Bradford.